La un moment dat în viață, ajungi și în acest punct magic în care îți expiră permisul de conducere. Și între Ilfov – București și road-trips, nu-mi permit să stau nicio zi fără permis. Așa că „am mirosit” situația și m-am apucat de alergat din timp.
Numai că, as always, nu găsești toate informațiile legate în același loc. Așa că o să le las aici, poate vor fi valabile 2-3 luni până când cineva va trebui să-ți justifice din nou salariul și va face noi schimbări.
Acte necesare:
Începe cu fișa medicală, care se poate face la un cabinet privat. Durează cam o oră și jumătate și am dat pe ea 125 de lei (la Memormed), dar găsești și cu 200 de lei, nu-i bai :)). Include 6 specializări, te fâțâi repede între cabinete la controale și pleci cu ea în mână. Unele clinici private mai cer și adeverință de la medicul de familie că ești apt/ă pentru condus. La cei care am fost eu, dacă nu o ai, o faci acolo, pe loc.
După ce o ai, cel mai decent e să te programezi. Prima dată disponibilă pe care am găsit-o, era la două săptămâni distanță. După ce am selectat data și am dat Next, am primit un mesaj: „Felicitări, programarea e la ora 13:50, bon de ordine nr. 36”, fără să-mi doresc asta. Deci nu m-a lăsat să selectez ora! Aparent e dată din sistem, în ordinea înscrișilor. Programări online aici: http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php
Taxa de 68 de lei se plătește la același ghișeu unde depui și actele. Cash! Atenție, nu mai există bancomate în clădirea DRPCIV. Eu n-am avut cash pentru că știam că se poate plăti cu cardul și a trebuit să alerg până sub pod la un ATM.
Cererea tip specificată pe site-ul instituției și pusă la dispoziție pentru download NU mai este necesară. Și nici poza tip buletin ce trebuia lipită pe ea!
La ghișeu mai trebuie să dai și vechiul permis. Ți se eliberează o dovadă valabilă 15 zile.
Copie după cartea de identitate. Să ai copia la tine, nu vrei să nu o ai, crede-mă! Un xerox e abia peste drum.
Unde-i permisul
Când am fost eu, joi (2.11.2017) lumea se certa cu personalul instituției pentru că trimiterea permisului prin poștă aparent nu e o variantă, o opțiune de care poți beneficia doar dacă vrei. Nu, e obligatoriu. Vă dați seama ce contract bazat are instituția cu Poșta Română? :))
Apoi, m-am contrazis cu femeia de la ghișeu să nu-mi treacă pe adresa de livrare adresa din buletin, că sunt un om normal care până la ora 17.00 e la muncă. Greu. Foarte greu de convins. Cu ochi peste cap și cu „și unde scriu Olympia Tower? La bloc?!” sau „nu am unde să trec etajul”. Bleah, tipic.
Când îmi vine permisul? „Mâine. Cel târziu luni. Vă sună poștașul când ajunge!” Da, da, hai s-o văd și p-asta!
Încă o coadă nu strică
Vineri, nimic. Luni, nimic. Deja mă gândeam că mi-au rătăcit permisul și că trebuie să o iau de la capăt cu actele. Dar azi, marți, la ora 10.30, mă sună cineva de la poștă: „Doamna Matei? Aveți un Prioripost de la permise, să veniți să vi-l ridicați de la Oficiu!”/ „Pardon? Păi nu mi-l aduceți la adresă?”/ „Nu!” Ting-ting-ting-ting!
Mai fac un drum. Și mai stau la o coadă.
Dar gata, îl am! Și trăiască pauzele de masă!
PS: Calitatea pozei e tot de anii ’70, chiar dacă au DSLR.
Imi expira si mie pe 4 dec permisul si la fel ca tine m.am gandit sa ma pregatesc din timp. Doar ca eu ar trebui sa merg in alt judet. Si fisa medicala e acceptata doat daca e de la una din clinicile trecute pe ei pe o lista (evident toate din acelasi judet, deci no chance sa vin cu fisa din Bucuresti). Iar programarea mi.au facut.o la fel, automat, la ora 9 dimineata, ca sa.i trebuiasca inca o zi de concediu in plus. As avea in plus 2 intrebari, daca stii si/sau daca ai intampinat una din situatii. 1. Daca figurez cu un impozit sau vreo amenda neplatite ar trebui sa ma ocup sa le platesc inainte sa merg la ei cu dosarul pt preschimbare permis? Si 2. Oare e posibil sa schimb permisul in Bucuresti daca adresa de domiciliu e in alt judet?
Bună!
Listă de clinici? Ce hoție pe față!
1. Nu știu, nu am întâlnit situația. În principiu nu ar trebui să aibă legătură, dar în Ro se poate orice :))
2. Doar dacă ai viză de flotant pe CI.