Obiectele pierdute şi doza de normalitate

0
Obiectele pierdute şi doza de normalitate

Vreau să vă povestesc trei întâplări de la trei mii de km distanţă, ce au avut loc într-un timp relativ scurt. Recunosc, am reacţionat progresiv, pentru că nu-mi venea să cred: prima – „ce noroc!”; a doua: „wow, la asta nu mă aşteptam” şi a treia: „frate, serios? În ce univers paralel am ajuns?”

Mai exact, vorbesc despre obiecte pierdute. Prima am fost eu. Am venit din Portimao (Portugalia) spre Madrid (Spania) şi am ajuns pe la 2 a.m. Eram foarte obosită de pe drum, mi-am adunat repede lucrurile din autocar şi am fugit spre casă. Intru, ajung în cameră, şoc! TELEFONUL! Da, l-am uitat pe scaunul din autocar. Le-am lăsat mesaje pe facebook coordonatorilor excursiei şi mi-au răspuns repede, în aceeaşi noapte, să nu-mi fac griji, că vor vorbi cu şoferul şi îl voi recupera. Sincer, pe moment, n-am crezut (smartphone, dual sim, 4.1, hahaha!). Mi-au zis apoi că mi-l va aduce acelaşi şofer în următoarea excursie, care era peste cinci zile, într-o vineri. Ok. cinci zile fără telefon…

Vineri, ajung în punctul de întâlnire şi surpriză! Alt şofer pentru excursia noastră, care nu ştia nimic de telefonul meu. (în mintea mea: gata, s-a dus, pot să plâng acum?) Ştia doar că celălalt şofer avea o altă cursă specială. Dar, mi-a făcut imediat legătura cu posesorul telefonului meu, care mi-a explicat situaţia („nu puteam să dau telefonul altcuiva”) şi mi-a spus că îmi lasă telefonul la obiecte pierdute, la sediul firmei autocarelor. Când m-am întors din excursie, luni, am fost fericită! Noroc sau ce?

 

bolso DianaNu peste mult timp, cam la două săptămâni după, aveam o cină cu colegii. Cum şi în ce fel, colega mea, Diana, şi-a uitat gentuţa în metrou (pe o linie circulară) când ne îndreptam spre locul de întâlnire. Bineînţeles, a realizat când eram deja la suprafaţă. A coborât la informaţii, i-au explicat ca trenul, circular, nu se opreşte până la 2 a.m. şi să sune atunci. A sunat de câteva ori. Fără succes însă, nu stiau nimic de geanta ei. Avea toate actele acolo, plus 80 de euros. După multe telefoane în următoarele zile, a cedat. Şi-a făcut act de identitate provizoriu la ambasadă (o altă nebunie), un nou abonament, iar restul actelor a decis să le lase pentru când ajunge în Portugalia.

Aproape la o lună după ce şi-a pierdut geanta, primeşte un mail de la Erasmus Social Network (avea cardul ESN printre acte) că geanta i-a fost găsită şi să-l contacteze pe X. În aceeaşi zi, Diana si-a recuperat geanta cu actele şi TOŢI BANII!!! Da, toţi!

Dar urmează cireaşa de pe tort. Duminică ieşim undeva aproape de casă, între fete. Luăm autobuzul din faţa casei, ne aşezăm – eu cu Gabi stăm în faţă, pe primul rând de scaune de la mijloc, Nata, în spatele nostru; râdem, glumim, povestim… Coborâm, căutăm barul. Nata: „PORTOFELUL!!! L-am uitat pe scaun în autobuz!”

Şi ce a urmat apoi, nebunie: sună la bănci, blochează carduri, sună la dispecerat la autobuze pentru declararea pierderii… în fine… Luăm autobuzul înapoi, 10-le, în speranţa că va fi acelaşi şofer. Dar era altul. Eram decise să-l aşteptăm pe următorul, în condiţiile în care duminică seara sunt doar trei autobuze pe linie. Altă surpriză: e ultima cursă şi nu-l putem aştepta pe şoferul în autobuzul căriua am pierdut portofelul… Tristeţe, îngrijorare şi ajungem acasă. Dechidem uşa de la hol, bilet pe jos. Pe scurt: „sunt vecina de la B3, şoferul mi-a lăsat portofelul tău.” Cum a fost de fapt: şoferul a văzut portofelul, a recunoscut adresa şi pe vecina noastră, care s-a urcat după noi în autobuz şi i l-a dat ei. Din nou, din portofel nu lipsea nimic! Şi uite cum a ajuns portofelul acasă înaintea noastră!

Eu mi-am tras concluziile din toate aceste întâmplări. Acum vă las şi pe voi!

Comments

comments

LEAVE A REPLY