Bilanțul lui 2018: o Românie străbătută-n lung și-n lat

2
Bilanțul lui 2018: o Românie străbătută-n lung și-n lat

Așa de mult îmi place când mă uit în urmă și încep să adun toți kilometri aia de aventură, descoperiri, experiențe și locuri, după care să fac noi planuri. Mă bucură atât de tare lucrurile astea, că parcă nici nu mai contează că 2018 a fost un an atât de greu că parcă m-a cocoșat, m-a îmbătrânit și mi-a tăiat avântul în multe lucruri pe care doream să le fac. Le amân cu optimism pe toate pe 2019. Acum, să vedem:

Alte continente: puțin, dar departe

Chiar în februarie am zburat 7200 de kilometri prin Dubai, ca să ajung într-una dintre cele mai frumoase insule pe care le-am vizitat vreodată: Zanzibar. Un rai pe pământ, cu nuanțe de albastru ne mai văzute, cu palmieri bătrâni și jungle prietenoase, m-a cucerit pe vecie. De multe ori am visat că sunt acolo, deconectată de toate grijile vieții. Plănuiesc să mă întorc. Experiența mea o poți citi în Național Geographic.

„Și, dacă tot stau o zi întreagă la resort, urmăresc și fenomenul mareei, care mă fascinează. Azi, după prânz, e la cea mai mică cotă din lună. Plaja a devenit o mare de alb, iar în ocean nu mai pot intra desculță. Au rămas doar băltoace pline de alge în care se adăpostesc arici de mare, melci cu un singur ochi, scoici ce se închid la orice umbră sau prezență străină. La mal, în nisip, mii de crabi — unii cât niște păienjenei, alții cât un cartof — sapă de zor găuri perfect rotunde în care să se adăpostească până când se întoarce apa. Privesc în zare și văd, poate la un kilometru distanță, grupuri mici de pescari care culeg în saci ce au prins în plase, apoi le întind tacticos la loc.”

 

Zanzibar, paradisul sălbatic al Oceanului Indian

Prin Europa

În aprilie, am fugit cu mașina vreo 1500 km (dus-întors) la Belgrad și Novi Sad, în Serbia. Cele două orașe m-au surprins plăcut și îmi pare rău că am stat puțin, doar patru zile. Serbia are atât de multe de oferit turiștilor, că îți recomand să nu o pierzi din vedere. Iar partea gastronomică o să-ți transforme șederea în vacanța de vis, așa, ca mie!

 

În Serbia cu mașina: Belgrad, Novi Sad și Cazanele într-o singură vacanță

În mai am ajuns în Germania, în Dusseldorf, pe care l-am vizitat într-o jumătate de zi, cât mi-a permis programul. Iar anul îl voi încheia cu un train trip în Budapesta, stați aproape pentru bunătăți gastronomice! 🙂

În rest, am dedicat toate weekendurile României…

Am redescoperit partea frumoasă a țării

400 de kilometri cu trenul, 7 curse de avion, 12661 de kilometri cu mașina, 61 zile hai-hui în 22 de deplasări pe care le-am înregistrate pe Toura. Cam așa a arătat experiența mea prin țară în cifre.

Sunt doar trei județe în care nu am ajuns din cauza timpului limitat pe care l-am avut la dispoziție. Din toate celelalte, am descoperit 100 de locuri neprețuite din România, mai mult sau mai puțin cunoscute, care au dat culoare, valoare și informații unui proiect de suflet, #100LocuriRomania.

„#100locuriRomania e umbrela sub care în acest an (re)aduc în atenția călătorilor locuri ce stau încă pitite de ochii noștri din cauza slabei promovări (precum Satul Pescăresc Tradițional din Tulcea, Câmpul de Lapiezuri din MehedințiArboretumul Simeria sau Cheile Tișiței), dar și obiective deja știute despre care pur și simplu am uitat de ce sunt atât de valoroase (Cetatea PrejmerPalatul Culturii din Mureș sau Grădina Botanică din Cluj). Multe dintre obiectivele de pe listă le-am descoperit direct pe teren (ați auzit de Farmacia Knoblauch din Oravița?), pentru altele, ca Satul Măgura, am plecat special la drum. Au mai fost obiective pe care le-am avut în minte să le includ în proiect, însă am ajuns să le tai de pe listă când le-am văzut – nu îmi pot trimite cititorul să facă atât drum pentru ceva faimos, dar care nu arată chiar atât de bine încă, din păcate. Știu că orice călător are standardele sale și nu mi-aș dori să se întoarcă dezamăgit, deși fiecare loc are unicitatea sa dată de om sau de natură, prin forme, culori sau atmosfera creată în jur. Toate au un suflet creat în timp care e capabil să-ți transmită o stare.”

100 de locuri din România

 

2019 în forță

În ianuarie plec să descopăr Malta prin istorie, povești, arome, situri UNESCO, peisaje și, mai ales, prin mixul său de culturi. Între timp, lucrez deja la planuri îndrăznețe la care visez cu ochii deschiși de un an!

Resolutions? Rămân pe listă toate locurile pe care mi le-am dorit dintotdeauna și nu a fost să fie până acum, plus Georgia, Uganda și Iran.

World, prepare, I’m coming!

Iar tu rămâi aici cu bagajul pregătit pentru experiențe aparte, obiective musai de văzut, destinații deosebite și multă inspirație de călătorie! Mă poți urmări cu încredere pe pagina de Facebook și pe Instagram: aici să vezi în timp real ce fac și pe unde sunt prin lume, iar aici pentru cele mai frumoase poze din călătoriile mele.

Comments

comments

LEAVE A REPLY