Trenul care face turul Transilvaniei

0
Trenul care face turul Transilvaniei

Dacă ai ratat orașele Transilvaniei sau vrei să te reîntorci să te bucuri de ele, acum ai ocazia! Pentru prima dată, un tren turistic va pleca din Brașov într-un tur minunat pe „tărâmul lui Dracula”.

Un proiect unic

Două agenții de turism și-au unit forțele și au reușit să demareze acest proiect frumos. Așa că, pe 31 august, un tren cu aproape 200 de turiști va pleca pe un traseu ce include cele mai importante orașe: Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu şi Făgăraș. Turul durează 4 zile și include și câteva excursii în satele Meșerdorf, Viscri şi Criț.

Vizitatea Transilvaniei, pe gustul tuturor

Vizitatea Transilvaniei se va face într-un program flexibil și personalizat, cu activități specifice: prânzuri câmpenești, echitație, ateliere de meșteșugari, spectacole și altele. Iar timpul petrecut în tren va fi relaxant, cele patru vagoane sunt bar-bistro, cu mese ce încurajează turiștii la discuții.

Prețul unui pachet Comfort este de 650 euro (hotel 3*), iar pachetul Premium – 780 euro (hotel 4*).

Cei interesați pot obține informații suplimentare aici.

Comments

comments

LEAVE A REPLY