S-a redeschis salina de la Slănic Prahova

0
S-a redeschis salina de la Slănic Prahova

Săptămâna trecută, salina Slănic Prahova și-a redeschis porțile către public. Am nimerit acolo fără să știm că fusese închisă, iar în primul weekend de funcționare a fost un haos…

După ce am stabilit să mergem la Slănic pentru două zile de relaxare, am văzut și știrea cum că salina poate fi vizitată din nou după ce în noiembrie a fost închisă pentru obținerea avizelor de funcționare (privind securitatea vizitatorilor). Nu credeam că asta va avea un impact atât de mare asupra turiștilor. Așa că prima noastră oprire a fost la salină, să mergem și noi să vedem despre ce e vorba, cu gândul că în maximum o oră terminăm. La ora 13:00 ne pusesem la coada imensă, în așteptarea maxi-taxi-urilor. Am stat aproape 45 de minute, până când organizatorii au realizat că nu va intra toată lumea care și-a cumpărat bilet dacă microbuzele vin la jumătate de oră. Așa că au venit vreo 5-6 odată și am intrat și noi în mină. Am mers mult prin tunel, cineva a făcut calculul că ar fi fost 12 km de afară până la salină.

Am coborât 208 de metri sub pământ în Mina Unirea, care a funcționat până în 1970. Mina are 14 săli cu profil trapezoidal, având 32 de metri deschidere la bază și 10 metri în tavan. Înălțimea minei variază între 54 și 70 de metri, iar suprafața salinei are aproape 80.000 mp, ceea ce o face destul de impresionantă. Față de cum era afară, aici era cald și bine: o temperatură constantă de 12 grade Celsius.

În jumătate de oră am terminat turul minei, care nu părea așa de aglomerată față de câtă lume aștepta la coadă afară. Am decis să plecăm. Dar…surpriză! O coadă cât tot holul de la ieșire. Și niciun microbuz nu pleca. Am stat o oră și ceva până când am intrat într-unul. Groaznică organizare pe timp de aglomerație!

Programul: luni și marți e închis. Miercuri – duminică: 08:00 (primul transport în subteran) – 14:30 (ultimul transport în subteran)/ 15:30 (ultimul transport din subteran). Tariful de vizitare este de 20 de lei pentru adulți.

La echitație

La recomandarea proprietarului vilei în care am stat, am fost la Centrul Ecvestru Husar. Ne-a plăcut tare mult, mai ales că traseul a fost pe colinele din jurul Slănicului, iar priveliștea a fost așa de frumoasă! A fost pentru prima dată când am ieșit cu calul din țarc și am mers cu el fără să-l țină nimeni! 🙂

Află mai multe http://corinamatei.ro/articole/s-a-redeschis-salina-de-la-slanic-prahova/

Posted by Cory's Blog on 27 Decembrie 2016

Comments

comments

LEAVE A REPLY