Trei cetăți din Delta Dunării: Histria, Enisala și Halmyris

0
Trei cetăți din Delta Dunării: Histria, Enisala și Halmyris

Teritoriul Deltei Dunării trece dincolo de brațe și canale și include, pe lângă natura fascinantă, și locuri istorice demne de cunoscut, precum cetățile.

Așa că, după ce am fost în inima Deltei cu barca și am cunoscut Satul Pescăresc Tradițional, am plecat în căutarea locurilor istorice din zonă și am apucat să vizităm trei cetăți: Halmyris, Enisala și Histria.

Cetatea Halmyris

În imediata apropiere a pensiunii la care am stat, am găsit Cetatea Halmyris pe drumul ce duce spre Dunavățu de Jos. Cetatea romano-bizantină nu este atât de vizitată și, dacă nu mergi pe drum cu mare atenție, o poți rata lejer chiar și cu indicator, deoarece nu este pe un deal ca o cetate ca oricare alta, iar intrarea spre ea se face pe câmp, pe un drum strâmt neasfaltat, mărginit de bălării înalte.

Construită de o legiune romană în timpul împăratului Traian pe o veche așezare getică, Halmyris a devenit un loc de popas pentru marinari, aceștia întemeiindu-și un sat aici – dovadă stă o inscripție unică în Imperiul Roman. Cetatea funcționat până la începutul secolului al VII-lea e.n., când a fost părăsită deoarece apele s-au retras și nu mai reprezenta un punct strategic și accesibil.

Multe de descoperit

Primele cercetări arheologice au început în 1981 și s-au descoperit 15 turnuri defensive, 3 porți și valuri de apărare, fundația unei necropole getice, edificii cu funcții militare, civile și religioase, dar și o bazilică episcopală cu moaștele celor mai vechi martiri creștini atestați în Dobrogea: Epictet Preotul și Astion Monahul. În cinstea lor a fost ridicată, în 2012, mănăstirea de lângă cetate.

În cadrul proiectului pentru includerea cetății în circuitul turistic, când a fost construită clădirea centrului de informare, au fost descoperite alte ziduri. Săpăturile continuă și astăzi.

O vizită rapidă

Am ajuns puțin după ora 6 și am avut norocul să fir încă deschis. Un domn ne-a întâmpinat și ne-a dat câteva date despre cetate, apoi ne-a invitat să vedem micuțul muzeu amenajat acolo. Sunt expuse fragmente de vase, monede și părți de accesorii. Dar cel mai important și atractiv exponat mi s-a părut craniul din bibliotecă, unul dintre multele descoperite în timpul excavărilor.

Apoi, am fost invitate să ne plimbăm prin cetate cât vrem. Panourile cu explicații sunt deteriorare de soare, potecile nu sunt clare și te trezești mergând pe ziduri, care cred că ar trebui mult mai mult protejate. Sunt prea puțin restaurate și puse în valoare pentru câtă istorie reprezintă! Pentru bazilică s-a făcut un pavilion cu acoperiș, prin care trebuie să intri cu grijă pășind pe scânduri cu rol de pod peste un șanț strâmt. Am terminat plimbarea în 10 minute.

Program: marți-duminică: 10:00-18:00; Tarif adulți: 4 lei

 

Cetatea Enisala

Mândră păzește din vârful dealului zona dintre lacurile Razim și Babadag. A fost ridicată în secolul al XIV-lea pentru supravegherea navelor din Marea Neagră deoarece, la acel moment, marea ajungea până aproape de cetate și acesta era un punct de apărare și de negoț. Primii au venit bizantinii, dar au fost alungați de genovezi care, fiind și foarte bogați (monopolul comerțului pe Marea Neagră aparținea, în acel moment, genovezilor) au ridicat o cetate frumoasă. Negoțul fiind cel mai important, arheologii au descoperit aici monedele bizantine, genoveze, tătărăști, moldovene, muntene și turcești. Iar descoperirile au arătat o locuire a zonei încă din preistorie.

De la negoț la apărare și declin

În timpul lui Mircea cel Bătrân, cetatea a fot inclusă în sistemul defensiv al Țării Românești. După ce au venit turcii, a devenit garnizoană militară otomană. Ulterior, a fost părăsită pentru că apăruseră cordoanele de nisip ce separă Razim de mare și nu a mai prezentat niciun interes strategic.

Numele cetății nu s-a păstrat. Denumirea actuală cetății și a satului vine din turcă – „Yeni Sale” care înseamnă „Sat nou”. Potrivit documentelor, cetatea fusese botezată „Bambola” sau „Pampolo”

 

Cea mai frumoasă cetate

Astăzi este singura cetate genoveză de pe teritoriul țării și e catalogată ca fiind una dintre cele mai frumoase cetăți pe care România le păstrează datorită înfățișării sale: sinuoasă – precum calcarele muntelui, cu ziduri de incintă, turnuri și bastioane de până la 10 metri ce sunt într-o stare de conservare bună. Încă din depărtare, atrage atenția bastionul porții principale, cu o arhitectură de influență orientală.

Un moment la înălțime

Din parcare, am mai mers vreo 300 de metri de mers pe jos pe drumul asfaltat. Apoi au urmat scările ce duc către un mic info-point amenajat într-o clădire. Fără prea multe exponate (doar câteva bucăți de pietre șlefuite), acolo sunt panourile cu istoria cetății și cu obiectele ce au fost descoperite în urma săpăturilor. De aici, alte scări au dus către cetate. Odată ce am intrat, mi s-a părut mult mai mică incinta decât mi-a părut pe afară, de la distanță. În stânga, turnul și intrarea principală, azi blocată cu un gard din plasă. În dreapta, intrarea secundară de o frumusețe unică, ce parcă deschidea un portal înalt spre Lacul Razim și Marea Neagră.

Program: luni-duminică: 10:00-18:00; Tarif adulți: 6 lei

 

Cetatea Histria

Mai mult decât o cetate, Histria (original „Istria”, ceea ce înseamnă Dunăre în limba greacă) era un adevărat oraș. Întemeiat în secolul al VII-lea î.e.n. de grecii din Milet ca port la Marea Negră, orașul a avut o istorie înfloritoare, dar tumultuoasă, timp de aproape 1300 de ani, până în epoca romano-bizantină. În secolul al VII-lea e.n. a fost distrus în timpul invaziilor avaro-slave, api părăsit ne mai fiind o poziție strategică – golful s-a transformat în complexul de lacuri Razim-Sinoe din cauza colmatării și apariției digurilor de nisip.

„Pompeiul românesc”

Ca să vă dați seama cât a fost de mare, imaginați-vă că cetatea a atins la un moment dat 25.000 de locuitori (cam cât Caransebeș astăzi). Histria a fost descoperită în zilele noastre de arheologul francez Ernest Desjardins, în 1868. Ca urmare, Vasile Pârvan a demarat cercetările arheologice în 1914 și la scurt timp a numit-o Pompeiul românesc. De asemenea, este cea mai veche așezare urbană din țară! În 2007, cetatea a fost înscrisă pe lista patrimoniul cultural european în urma hotărârii Uniunii Europene.

Vizită îmbibată de istorii și legende

Când am ajuns la cetatea greco-romană Histria, am avut norocul să intru cu un grup de școlari, așa că am ascultat explicațiile pe înțelesul tuturor ale ghidului de acolo. De altfel, vă recomand să faceți turul cu ghid, ca să aflați informații valoroase despre toate zonele pe care le veți vizita aici: acropola, așezarea civilă, băile publice, sanctuarele grecești etc. Altfel, în ochii fiecăruia vor fi 67 de hectare de ruine.

Nu uita nici de Muzeul de Arheologie unde sunt expuse sute de obiecte unice: basoreliefuri, amorfe, altare vechi sculpturi, inscripții, ceramică, sticlărie, obiecte din metal – ce au fost descoperite de-a lungul timpului în cetate. Să nu uităm și de monede – pentru că în această cetate au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României!

Some gladiator show 😎 #cetateahistria #histria #dacianoastta #danais

O postare distribuită de Corina Matei (@corymatei) pe

Luptătorii din cetate

Chiar la plecare, în amfiteatrul roman, am găsit luptătorii ce se pregăteau să se înfrunte ca pe vremuri. Mai exact, este vorba de voluntarii Asociației România – Dacia Casa Noastră, care promovează istoria de acum 2000 de ani. Sunt singurii care mai fac acțiuni atât de complexe prin țară. Octavian Manu, președintele asociației, nu doar că ne-a întâmpinat, ci ne-a oferit date istorice importante, pe care nu le-am învățat la școală, despre strămoșii noștri. Apoi, el a devenit arbitru în ringul în care s-au războit foarte real (s-a lăsat cu julituri usturătoare) doi gladiatori îmbrăcați în straiele vremii. Publicul a fost îndată absorbit de acțiune, mai ales că la final a trebuit să voteze soarta celui învins!

Program: luni-duminică: 09:00-20:00 (vara) 09:00-170 (iarna); Tarif adulți: 10 lei

 

Cele trei cetăți în fotografii:

Citește mai multe: http://corinamatei.ro/travel/romania/trei-cetati-din-delta-dunarii-histria-enisala-si-halmyris/

Publicată de Cory's Blog pe Vineri, 22 Iunie 2018

 

Vezi turul aici:

Comments

comments

LEAVE A REPLY