Pompei are un nou itinerar cu lumină și sunet

0
Pompei are un nou itinerar cu lumină și sunet

O veste bună vine toc mai de la unul dintre cele mai importante situri arheologice din Europa: Pompei, Italia. La începutul săptămânii a fost inaugurat un nou sistem de iluminare și sunet, care va oferi turiștilor o nouă experiență de neuitat.

Veștile vin prin intermediul Enel, care a contribuit la această realizare.

Sistemul modern ce reînvie un sit arheologic

La inaugurarea noului itinerar au participat Directorul General al „Parco Archeologico di Pompei”, Massimo Osanna, Directorul Enel Italia, Carlo Tamburi, Președintele Regiunii Campania, Vincenzo De Luca, ministrul pentru Coeziune Teritorială și Sudul Italiei, Claudio De Vincenti și ministrul italian pentru Patrimoniu Cultural și Turism, Dario Franceschini.

Noul traseu integrat a fost creat prin relansarea sistemului de iluminare din zona arheologică aflată între Porta Marina și Basilica, constând în înlocuirea a circa 430 de becuri cu tehnologie veche cu sisteme noi tip LED. Aceste LED-uri vor genera economii de energie de aproximativ 60%, păstrând în același timp standarde de iluminat de înaltă calitate pe o durată de viață mult mai mare decât becurile tradiționale cu incandescență.

Modernizarea sit-ului a implicat și sistemul audio care susține itinerarul multi-senzorial în zona arheologică, valorificând potențialul comunicativ al conținutului și integrarea perfectă cu sistemul de iluminat artistic, oferind o experiență culturală eficientă și captivantă. Sunetele, care sunt difuzate în fundal, reproduc voci din viața de zi cu zi din epoca romană, din spații publice cum sunt piațetele sau zone sacre, de exemplu, Templul lui Apollo.

De asemenea, a fost instalat un sistem modern de automatizare, care permite controlul la distanță al întregului itinerar.

Vizitatorii se pot bucura de stimulii senzoriali de-a lungul plimbării, care are narațiune dublă, atât vizuală cât și auditivă. Acesta este alcătuit din mai multe etape, permițând vizitatorilor să aprecieze rămășițele arheologice din Pompei într-o atmosferă nocturnă unică.   

Ei, acum avem de experimentat și Pompei pe timp de noapte! 🙂

Vrei cazare ieftină în Pompeii? Caută aici!

Foto: PR

Comments

comments

LEAVE A REPLY