O afacere profitabilă

0
O afacere profitabilă

Sună ceasul…Îl închid, adormim toţi la loc… Nu ştiu cum, dar la un moment dat mă trezesc brusc: şapte fără cinci. La şapte fix trebuie să fim jos, să urcăm bagajele în autocar şi să predăm cartelele!!! Repede, fuga la baie, mă îmbrac, îndes repede în bagaj pijamalele şi tot ce mai am pe noptieră, mă chinui să-l închid, verific să nu-mi fi uitat ceva şi gata! Sunt jos la şapte şi cinci! Pun geamantanul la bagaje, duc rucsacul pe scaun şi tot acolo îmi trântesc şi geaca, că de, în Turcia e foarte cald, chiar dacă dimineaţa e un pic răcoare… Şoferul duce autocarul într-o parcare, în faţa unei moschei, la punctul de întalnire. Până la ora 16:30 avem liber. Pe la opt fără ceva, îndata ce am mâncat de dimineaţă (excepţii eu şi Ralu, #!&%#*$^!%#^&$^ de sandwich-uri, alea de ieri de pe autocar!), am ieşit să cumpărăm. Dar e prea devreme, totul e închis. Şi mi-e frig. Şi nu prea avem ce face. Aşa că ne plimbăm ceva timp, mergem în parcul de lângă Moscheea Albastră, facem poze, stăm la soare să ne încălzim. Apoi intrăm în magazinele ce încep să se deschidă. Facem cale întoarsă spre Bazar, în apropierea orei zece.

Intrăm spre o străduţă plină de tarabe pe ambele părţi, ce duce spre una din porţile Marelui Bazar. Un turc ne atrage atenţia că e închis. Mă uit la ceas…zece…poate deschide la unsprezece. Şi poate se şi încălzeste puţin vremea. Zâmbim şi plecăm mai departe. Când ajungem în faţa porţii, alt turc ne spune că e închis. Bun, întreb la cât deschide, ca să aflu că duminica Bazarul e închis. Rămân mască. Trebuie să fie o eroare. Dar ce eroare, că poarta din fier este încuiată cu un lanţ gros prins cu un lacăt imens. Nu înţeleg doar de ce nu ni s-a spus de la bun început!

OK…ne calmăm şi o luăm uşor. Mergem deci, la magazinele de printre străduţe. E foarte aglomerat. Prima achiziţie: tricou cu Turcia. În timp ce ne uităm peste tot şi nicăieri, turcii încearcă să ne atragă în magazinele lor spunând, atât în engleză cât şi în română, că au marfă ieftină şi de calitate. Eu ştiu una şi buna: vreau blugi! Mă tot uit, dar nu vad nimic care să-mi placă cu adevarat. Toţi sunt drepţi, simpli şi prea închişi la culoare. Ajungem la o tarabă cu pietre, unde Alexa şi Simo se opresc să se uite. Lângă acea tarabă, vânzătorul, auzind că vorbim româneşte, ne întreabă :”Fetelor, nu vreţi blugi?”. Alexa, hotărâtă: „Nu!”. Eu mă uit la ce are expus şi spun mulţumită, ochind o pereche care-mi place:„Da!”. Turcul mă invină înăuntru să mi-i dea să-i probez. Dar nu-mi vin bine. Sunt prea scurţi. În acea clipă, vânzătorul scoate, pe rând, cele mai interesante modele. Eu spun doar „da” sau „nu” pentru ce vreau să probez şi ce nu. La scurt timp, apar şi fetele, îngrijorate, având în vedere că stocul de haine e la subsol. Stau acolo foarte mult timp, probând aproape toate perechile de blugi mărimea

S. La fiecare probă, turcul mă compară cu câte o actriţă, mă admiră şi îmi spune cât de bine îmi stă cu fiecare pereche – strategie de marketing! Ajung la final. Nu mai are decât pantaloni obişnuiţi şi nu vreau. Problema e că sunt între trei perechi şi nu ştiu pe care să o aleg. Mă vede nehotărâtă şi îmi spune, pe româneşte, surâzând, că dacă îi iau pe toţi mi-i lasă la preţ. Sincer, nu m-am uitat cât costă când am intrat. Mă uit acum, când sunt cu ei în braţe şi nu mai vreau să le dau drumul. Ei bine, 79 TL perechea! Respir adânc, dornică să negociez. Zâmbesc sincer şi frumos şi ajung numaidecât la 28 € (însoţit de un „hai, treacă de la mine” din partea vânzătorului) toate cele trei perechi de blugi! BINGO! HA, ce bine-mi pare!…singura mea afacere profitabilă! Acum, direcţia McDonald’s!…să ne încălzim 🙂

Comments

comments

LEAVE A REPLY