Nice to meet you, Kuşadasi!

0
Nice to meet you, Kuşadasi!

Imediat după micul dejun, unde am optat pentru bucăţele de caşcaval date printr-un fel de sos de condimente – o specialitate turcească foarte gustoasă – autobuzul ne aşteaptă în faţa hotelului pentru un tur opţional al Kuşadasiului. Bineînţeles avem ghid turc. Prima oprire o facem undeva sus, pe un deal, de unde putem vedea insula pe care se afla fortăreaţa de la intrarea în portul Kuşadasi (acum e transformată în discotecă şi unită de continent printr-un dig rutier) şi putem admira marea limpede. Într-adevăr, este un peisaj spendid.

Din autocar ni se prezintă statuia oraşului: porumbei ţinuţi într-o palmă. Kuşadasi se traduce prin „insula păsărilor” (kuş = pasăre; adasi = insulă). Ghidul ne atrage atenţia asupra pronunţiei corecte a numelui, adică /Kuşadasî/!

Ajungem pe cea mai mare şi cea mai fină plajă a staţiunii, Ladies Beach. Mie mi se pare tot mică, sincer. Ne bălăcim un pic (doar cu picioarele), după care ne continuăm turul. Trecem pe lângă cel mai mare parc acvatic de distracţii din zonă, Adaland – parc construit în stil rusesc, cu turnuri mari şi colorate (doar trecem, că se deschide pe 1 mai). Intrarea e 20-25 € ,iar pentru joaca cu delfinii plăteşti 60-80€; nu ai voie să intri cu apă/mâncare, cumperi tot de acolo – ca informaţie generală pentru cei interesaţi). De aici ne îndreptăm spre o fabrică de piele. Aici suntem invitaţi la o prezentare de modă şi suntem serviţi cu un ceai tradiţional din partea casei. Trebuie să recunosc că aşa ceai bun n-am mai băut în viaţa mea. După această prezentare, suntem conduşi în magazinul fabricii, unde ne întămpină proprietarul. Acesta ne spune că acolo se fac hainele de piele pentru marile firme din Europa, ne explică modul în care tratează pielea şi ne face o demonstraţie a calităţii superioare răsucind puternic o mânecă a unei geci, iar aceasta nu păţeşte nimic. Pielea este foarte fină şi se spală manual cu şampon de bebeluş. Înainte să treacă la categoria „preţuri”, proprietarul se declară foarte încântat că suntem primul grup de români ce vin în fabrica lui în acest an. Şi pentru asta, avem o reducere de 50% din preţul afişat. Preţul afişat…păi cam nouă sute şi ceva de euro… Ne lasă să ne uităm prin magazin, în timp ce mulţi vânzători vin pe capul nostru încercând să ne convingă să cumpăram o haină de piele. Am şi eu parte de stres. Deşi îi spun turcului că nu mă interesează, mă pune să probez o haină, într-adevăr, foarte drăguţă (poza mai jos) şi începe să negocieze cu mine. Eu chiar NU vreau să cumpăr, că am o groază de geci acasă şi ştiu că nu o voi purta…iar la câteva sute de euro…în nici un caz… Şi sub 120€ nu mi-a lăsat-o :). Asta după o jumătate de oră în care s-a tot chinuit să mi-o vândă.

Plecăm de acolo, iar autocarul ne lasă în Rai. Pardon, în Bazar. Îmi cumpar o groază de lucruri: suveniruri, cadouri pentru părinţi şi prieteni, narghilea… şi vreau să negociez, împreută cu fetele, câte un ceas pentru fiecare dintre noi. Intrăm într-un magazin numai cu ceasuri şi începem să alegem dintre sutele de modele. Pentru fiecare în parte vânzătorul şi ne reglează cureaua ca să vină perfect pe mâna fiecăreia. Apoi negociem de la 28€ la 20€ (~80RON). Nu cedează greu având în vedere că îi cumpărăm patru ceasuri. Înainte să plecăm, turcul se prezintă Ahmed şi ne întreabă cum ne numim. Sărută mâna fiecăreia şi ne spune bucuros că ne mai aşteaptă în magazinul lui. Asta îmi place la comercianţii turci: sunt primitori şi foarte civilizaţi. Şi ar face orice să-ţi facă pe plac pentru a-şi vinde marfa. Nu ca la noi, ceri ceva, vânzatorul da ochii peste cap şi dacă vrei, de exemplu, să-ţi regleze cureaua la ceas îţi mai cere încă zece lei.

Văzându-ne încărcate de bagaje după numai trei ore, luăm dolmuşul (un fel de maxi-taxi mai modern – 2TL) spre hotel. Şoferul conduce ca un nebun. În cam opt minute suntem acolo. Trebuia să fim în douăzeci.

Nici am ajuns bine, că mă şi duc cu colega de cameră spre piscina acoperită, aflată la subsolul hotelului. Dar, surpriză! Astăzi nu funcţionează pentru că se curăţă şi se schimbă apa. Soluţia: afara! Bine, suntem doar noi două în faţa piscinei. Iar din căpatul celălalt ne privesc insistent chelnerul şi încă doi bărbaţi români, zâmbind. Ne uităm una la cealaltă, ne facem curaj şi intrăm în apă. La scurt timp, apar în fugă şi băieţii din grupul nostru, care se aruncă direct în apă. Gata, nu mai eram singure. Şi oricum, mai intrăm scurt de câteva ori, apoi mergem să ne încălzim la saună. Doar suntem la patru stele, nu?

La cină mănânc nişte chiftele foarte bune (prefer să-mi aleg singurul fel de mâncare ce conţine carne decât să mă încurc printre zecile de feluri de salate tradiţionale din fiecare seară).

În timpul plimbării de seară, trecem prin faţa unui magazin de obiecte de ceramică pentru grădină. Magazinul e închis, însă toate obiectele au fost lăsate afară. Şi nu erau numai figurine mari, ci de toate dimensiunile. Asta cred că demonstrează ca în Turcia nu se fură (cel puţin nu ei între ei sau turiştii pe ei, sau pur şi simplu în perioada asta e prea pustiu).

<<<Sfârşitul zilei a treia>>>

Comments

comments

LEAVE A REPLY