Nemulțumirea din spatele unei minunății (episodul 4)

0
Nemulțumirea din spatele unei minunății (episodul 4)

Anumite locuri le văd doar ca pe niște vise îndepărtate. Dar, dacă tot am ajuns în State, mi-a trăznit mie prin minte un „Why not?”

Sincer, nici măcar nu m-am uitat pe hartă să văd câți kilometri sunt între New York și Niagara, pur și simplu voiam să ajung (m-am uitat acum, sunt 650 km). Ofertele erau diverse și am rezervat ceva de pe net care mi-a convenit ca perioadă, ca durată și ca preț (vreo 150 de dolari). Nu a fost nici pe departe cea mai bună alegere, și o să vă spun la ce să fiți atenți facă vreți o excursie asemănătoare. Dar vă povestesc mai târziu și despre asta.

Duminică la ora 6 dimineața eram într-un autocar plini de turiști de unde nu gândești: Chile, Ecuador, China, Japonia, Serbia, Israel, India, de la copii de doi-trei ani, până la bătrânei de 70. Urma să ne oprim la obiectivele turistice de pe drum, iar seara să ajungem la cascadă, ca să o admirăm în luminile colorate. A doua zi continuam cu vizitatea cascadei și obiectivelor din apropierea sa. Iar seara, ajungeam înapoi în New York.

Ei bine, fiecare excursie/oprire/intrare la muzeu s-a plătit separat (în fine, era ceva ce știam deja) și fiecare și-a ales ce a vrut. Dintre cele 6 obiective/activități, am ratat doar un film, că doar nu ajung în fiecare an la Niagara! Ceea ce nu am știut înainte să plătim a fost că timpul pentru fiecare oprire a fost limitat prostește. La fiecare obiectiv am avut 30-45 de minute efectiv să alergăm prin muzee și parcuri naturale. Dar am stat o oră și jumătate la Burger King (unde mâncarea este de cinci ori mai proastă decât la Burger King din România dacă vă vine să credeți; am oprit aici pentru că nici mâncarea nu era inclusă în prețul excursiei, ceea ce nu scria nicăieri la rezervarea ofertei). Iar ghidul nu prea știa să vorbească în engleză (doar la nivel basic), drept pentru care a vorbit în chineză, pentru cei cinci etnici aflați în autocarul de 40 de persoane. Dar voia o taxă de 16$, pentru că așa se plătesc ghizii în State.

În fine.

Mă pot lăuda totuși că am alergat prin Corning Museum of Glass, doar la etajul 2, la sticlă modernă și vitralii. Am ajuns aici pe la ora 1 și era soare și cald. Muzeul era imens, iar nouă ni s-au dat 40 de minute pentru vizitare, fapt care a stârnit mari nemulțumiri.

Muzeul a fost fondat în 1951 și este cel mai mare muzeu din lume dedicat artei, istoriei și științei sticlei. Are o colecție de 46.000 de obiecte, unele vechi de peste 3.500 de ani.

În muzeu erau amenajate zeci de experimente pe care le puteai face tu, ca vizitator, acolo. Inclusiv unul care te provoca să spargi o bucată de sticlă cu un ciocan de fier (și nu reușeai). Afară era amenajat un spațiu în care să-ți faci, sub îndrumarea și supravegherea meseriașilor, propriul glob de Crăciun. Am făcut și niște poze, repede!

Când am plecat de la muzeu, îndată s-a înnorat și a început să ningă! Bătea vântul a viscol, iar jumătate de autocar era cu ochii mari pe geam, admirând prima ninsoare din viața lor. Iar noi mergeam spre Watkins Glen State Park. Dar surpriză, când am ajuns acolo, era senin. Și frig!

Watkins Glen State Park este cel mai faimos parc din zona Finger Lakes și, totodată, din statul New York. Pe lungimea sa de peste 3 km din parc, râul străbate peste 200 de stânci, coborând 120 de metri altitudine. Pe traseul său fascinant, creează 19 cascade. În 2015, a fost ales pe lista celor mai bune parcuri din Statele Unite (din peste 6.000 de parcuri de stat din întregul teritoriu american) de către cititorii USA Today și a câștigat locul al treilea!

Autocarul ne-a lăsat în cel mai înalt punct al parcului, ca să coborâm pe malul apei, în 30 de minute, până la baza versantului (vreo 2.5 km). Peisajul era superb, pictat în culorile toamnei, iar noi mergeam repede-repede, cu grijă să nu cădem pe poteca udă. Râul se auzea peste tot, mai încet sau mai gălăgios, când trecea prin micile cascade. Am intrat în chei, am trecut peste poduri de piatră, am văzut un copac cu frunze roz (da, în nordul Americii și Canada, roz e culoare de toamnă), după care am alergat să prindem autocarul.

Ei, dacă alergasem prea mult, nicio problemă, am stat o oră și jumătate la masă, la un restaurant chinezesc unde nu am putut să mănânc nimic (cei care mă cunoașteți știți problema mea cu chinese food). Drept pentru care am fugit cu prietenele mele din Chile la Walmart și ne-am luat o groază de dulciuri 🙂

Noaptea, pe la 9-10, am ajuns la Niagara. Ceața creată de cascadă se ridica zeci de metri spre cer. Culorile luminilor se schimbau încontinuu. Sute de blițuri. „Woooow” rostit pe zeci de voci. Pe malul celălalt se vedea orașul Niagara, al Canadei. Am stat ceva timp aici, cu gura căscată. Dar cea mai încântătoare priveliște aveam să o vedem a doua zi.

-va urma-

Comments

comments

LEAVE A REPLY