În drum spre Istanbul

0
În drum spre Istanbul

Aproximativ 650 de kilometri spre singurul oraş din lume întins pe două continente. Am timp să admir totul…începând cu drumurile impecabile (în comparaţie cu cele din România). Observ că fiecare părticică de pământ este cultivată cu diferite plante, aşezate perfect în linie, în special măslinii. Din când în când, pe marginea drumului văd tarabe mari (ca la noi, în drumul spre munte) cu obiecte din lut şi ceramică ce se succed din două sute în două sute. Drumul se şerpuieşte printre dealurile înalte ce creează privelişti unice atât prin formă, cât şi prin vegetaţia lor variată. Printre moschei colorate, cladiri cu geamuri largi şi joase, lacuri pline de pescari, ruine de cetăţi şi femei cărora li se vad doar ochii, descopăr o altă lume, unică.

Oprim să mâncam la un complex de fast-food-uri. Cât timp lumea stă la masă, autocarul este spălat de angajati…da, GRATIS! Şi la unele benzinării se întamplă la fel; iar dacă nu, există un loc special amenajat unde îţi poţi spala maşina chiar tu – nu plăteşti nici apa, nici detergentul folosit!

În drum, trecem prin Bursa, prima capitală a Imperiului Otoman (denumită atunci Prusa), acum al patrulea oraş al Turciei. Nu departe aici, ne urcăm pe feribotul spre Istanbul.

Zeci de pescăruşi ne însoţesc făcând spectacol pentru a primi biscuiţi de la chelnerul de pe vas; zboară în cercuri, plutesc în aer şi se ceartă pe locul de pe catarg. Obişnuiţi să fie hrăniţi, unii deja ştiu să prindă mâncarea din zbor, uimind călătorii (filmare ataşată). În aproximativ o jumătate de oră ajungem într-un port imens, plin de iahturi, vase de croazieră şi, în larg, vapoare de luptă ce reuşesc să se confunde cu nuanţa mării.

Mai mergem ceva timp şi ajungem să tercem podul rutier de peste Bosfor. Imediat după aceea, eu una aflu adevăratul sens al cuvântului „aglomeraţie”: zgomot infernal, din cinci in cinci minute se înaintează câte un metru. „Să ştiţi că maşinile de pe sensul opus nu sunt parcate!”, glumeşte ghida. Da, şase-şapte benzi pe sens, dar care nu rezolvă problema traficului. Totul se îmbină „perfect” cu sute de suporteri gălăgioşi îmbrăcaţi în alb şi negru, cu pălării si fulare specifice, dotaţi cu fumigene, plus mulţi jandarmi ce aşteptau şi ei începerea meciului. Iar noi suntem la locul potrivit, în momentul potrivit: înainte de intrarea pe stadionul lui Beşiktaş. Mi se face rău instantaneu de la gazele de eşapament, care mi se păreau sufocante, mai ales după ce am stat câteva zile la aer curat.

După prea mult timp, ajungem să ne cazăm la Otel Şahinler***. La recepţie ne sunt oprite paşapoartele – decât să-l pierzi tu, mai bine îl pierd ei:)).

 

Comments

comments

LEAVE A REPLY