Tel Aviv, Vestul modern de la marginea Orientului (Ep 10)

0
Tel Aviv, Vestul modern de la marginea Orientului (Ep 10)

Ieșim de pe autostradă și o coadă destul de mare ne așteaptă la intrarea în Tel Aviv. E și duminică și am prins și o oră total nefavorabilă, când toată lumea se întoarce din micile concedii peste weekend. 

Ca să profităm la maximum de soare și de timpul pe care-l avem la dispoziție, schimbăm planul. Alegem să ne concentrăm pe cea mai frumoasă partea din Tel Aviv, orașul vechi, Jaffa, rămânând ca mai apoi să mergem spre cazare, iar seara să mergem prin orașul nou.

Old Jaffa

La intrarea în Jaffa ne întâmpină faimosul Turn cu Ceas, din blocuri de calcar ce au prins o nuanță maronie din cauza trecerii necruțătoare a timpului. E unul dintre cele șapte turnuri ridicate în Palestina de către otomani. Trecem de el și mergem să lăsăm mașina în prima parcare subterană pe care o găsim. Ieșim de acolo fix la baza dealului pe care se află Parcul Abrasha. O după-amiază călduroasă și senină a scos lumea la promenadă, la plajă, la alergat. Atmosfera este așa de plăcută, că mă simt ca într-un parc din vestul Europei.

Găsim și noi un loc pe iarbă lângă Teatru și ne așezăm ca să admirăm și să inspirăm acest aer boem, cu miros de mare. Suntem în vârful dealului, de unde priveliștea este memorabilă. Vedem marea, clădirile înalte ale orașului nou, dar și moscheea Al-Bahr și biserica Sfântul Petru de pe faleză, două clădiri cu o arhitectură specială.

Începe și adhanul, chemarea la rugăciune a musulmanilor, de o frumusețe unică. Atmosfera e de vis.

 

Experiență culturală

După ce zăbovim vreo jumătate de oră, mergem să explorăm micul oraș-port. Mergem spre Podul Dorințelor, un punct turistic prin excelență. Legenda spune că dacă vii aici, te uiți spre mare și ții mâna pe semnul tău zodiacal (pe balustrada podului sunt 12 inele de metal cu desenele fiecărei zodii), dorința ți se va împlini. Ne încercăm și noi norocul, evident. 🙂

Coborâm apoi spre Biserica Sfântul Petru, cea mai mare și cea mai deosebită construcție franciscană din orașul vechi. Puțin mai departe se află Biserica Armenească. Iar dacă mergi spre sud, iar apoi ții strada Segev, vei întâlni pe rând Mănăstirea ortodoxă a Sfântului Arhanghel Mihail, Sinagoga Libaneză, Biserica Greco-Ortodoxă Sfântul Gheorghe și Mănăstirea Catolică a Sfântului Joseph. Îmbinarea asta armonioasă de stiluri, arhitecturi, culturi, vârste și obiceiuri care se schimbă la câteva zeci de metri distanță îți transmit o vibrație enigmatică a locului. În plimbarea noastră, găsim chiar și o biserică unde scrie că se țin slujbe în limba română.

Tel Aviv în detalii

Tel Aviv este cel mai sigur oraș din Orientul Mijlociu și îmi parte tare rău că e atât de underrated printre turiștii și călătorii europeni. Seamănă cu un oraș vestic, cu un aer cultural mult mai pronunțat și poate mult mai verde decât multe orașe din Europa.

Din loc în loc, își fac apariția zeci de parcuri care merită din plin toată atenția ta: Grădinile Charles Clore, o punte între orașul agitat și mare și Parcul Yarkon, un spațiu verde imens care se întinde de-al lungul râului cu celași nume, pe 3500 de hectare.

Muzeofilii entuziasmați vor fi în Rai aici. Să dau doar câteva exemple: Muzeul Israelian Eretz, Muzeul de Artă, Muzeul Sommer de Artă Contemporană și Muzeul de Istorie al Forțelor de Apărare Militare Israeliene.

Pe numele lui complet Tel Aviv-Yafo, a primit influențe de-a lungul istoriei de la toate popoarele învecinate sau care au traversat teritoriul: egipteni, canaaneni, romani, bizantini, cruciați, otomani, coloniști protestanți, evrei. Este un loc încărcat cu atâta istorie cultură, că nici măcar nu o poți parcurge pe toată într-un city-break. E important să mai știi că Jaffa a fost ridicat în trecuturi îndepărtate de arabi pe dealul ce veghează asupra micului golf, iar Tel Aviv, de către evrei, în perioada modernă. În 1948-1949, cele două popoare s-au războit dramatic pentru supremație. După război, Jaffa a fost integrat în Tel Aviv, formând un puternic centru economic al Israelului. Astăzi, Tel Aviv mai este confundat cu capitala oficială. Iar administrațiile din alte state, inclusiv România, nu recunosc transferarea capitalei de la Tel Aviv la Ierusalim, lucru ce s-a întâmplat în 1950. Ierusalim este dublu ca populație față de Tel Aviv. 

Mare, soare, plajă

Mergem spre plajă, prin spatele Moscheii Al-Bahr, după ce mai coborâm treptele unor străduțe strâmte, în stil tipic arăbesc. Ieșim direct pe faleză. Mergem cu soarele în ochi direct pe plaja întinsă, unde mă așez pe un bolovan ca să mă descalț.

Nici nu apuc bine să calc pe nisipul fin și alb, că un cățeluș negru și cu blănița lucioasă vine să-mi aducă o mingiuță. Și uite cum încep să mă joc cu un patruped energic, în timp ce stăpânul se uita lung, neputincios. Ah, da…suntem pe Plaja Câinilor, un petic de nisip unde stăpânii au voie să vină se se joace cu simpaticii lor companioni. 

Deși senin, soarele este foarte blând și ne e mai mare dragul să stăm puțin la plajă. Marea e liniștită, valurile abia se aud. Din spatele nostru, se aude o chitară. Ce ne putem dori mai mult? Poate doar…ceva de mâncare?

Cazare pentru socializare

Ok, hai la cazare, un hostel foarte bine poziționat, le două minute de plajă, în nordul orașului. Asta nu după ce suntem pe punctul de a face infarct când mașinăria din parcare ne afișează cât avem de plată pentru două ore și jumătate: 50NIS. Le-șin!!!

Alesesem un hostel tocmai ca să socializăm cu ceilalți turiști veniți aici. Stătusem acolo și în prima noapte și planul nu a mers așa cum trebuia. Oricum am ajuns foarte târziu și am plecat la 5 dimineața, adică am stat vreo cinci ore, timp în care cineva a sforăit teribil și încontinuu.

Gazda noastă, un bătrânel ce stă la recepție ne-a primit din nou cu brațele deschise, deși îl cam bătusem la cap între timp că vrem o cameră privată, dar totul era booked. Eh, asta e, măcar s-au schimbat oamenii și în seara asta credem că o să stăm mai mult cu ei… Bătrânelul a fost tare încântat că noi suntem din România, fusese, în tinerețile lui, la Dej. Cu afaceri. Extrem de vorbăreț, abia apucăm să plecăm, să ne vedem de treabă.

Găsirea unui restaurant local – acul în carul cu fân

Nu petrecem mai mult de 30 de minute la cazare, cât să ne schimbăm, apoi fugim în căutarea unui local tradițional în drum spre Carmel Market – faimoasa lor piață colorată. Știm că e pe cale să închidă, dar asta nu ne descurajează. Dar înainte mergem pe plajă ca să vedem un apus fascinant! Apoi continuăm căutările!

Problema e că dăm numai de restaurante franțuzești, spaniole, chinezești, japoneze. În Carmel, o nebunie groaznică, piețarii strângeau să plece, străzile erau pline de lăzi, rămășițe de fructe, legume și verdețuri, multă apă de la spălatul tarabelor (da, ei spală tarabele când pleacă!). Găsim doar un fast food. Ok, vrem ceva local, bine?

Când întrebi un localnic, mai dai și greș

Ca de fiecare dată, alegem să vorbim cu un localnic. Ne oprim la o tarabă unde doi bărbați își închideau casa. Întrebăm de un restaurant local și decent ca preț și unul dintre ei se oferă să „ne arate”. „E suficient să ne dați adresa!”, îi zic eu. Dar el insistă că ne arată, sugerând că oricum merge și el în partea aia. Ne avertizează că e puțin mai departe, la vreo jumătate de oră de mers pe jos. După clasicele discuții despre de unde venim, ce am vizitat și cum ni se parte orașul, omul nostru se auto-invită cu noi la masă. Foarte calmă, îi spun că e o seară între fete și doar avem nevoie de o recomandare, nu și de invitați. 🙂

Zice că dacă nu-l invităm, nu ne arată unde este cel-mai-cel restaurant al orașului unde creme-de-la-creme merge acolo. „Am specificat de la bun început că vrem un restaurant local și accesibil”, îi amintesc eu. „Da, e ieftin, e 200-250 de șecheli porția!”

Whaaat? Facem stânga-mprejur și ne cărăm de acolo. Noroc că eram aproape de faleză. Intrăm pe Google să vedem ce-i cel mai aproape, deja ne e tare foame și ne enervăm, bineînțeles. Acum na, mai dăm și de din ăștia, nu putea merge totul ca și uns.

Ce-i asta?

Din lipsă de oricare alte variante, avem de ales între un restaurant franțuzesc, destul de fancy și un restaurant indian, cu mese pe trotuar. Ne așezăm la o masă mare, de 8 persoane, unde două fete tocmai terminaseră de mâncat. După ce ne chinuim să descifrăm meniul, reușim să comandăm trei feluri de mâncare diferite, dar la fel de extra-picante. Și trei beri roșii, locale. Wow, ce mai bere!

La scurt timp, la aceeași masă vin trei băieți, care ne cer voie să se așeze acolo. Cum vorbim o limbă tare ciudată, ne-au întrebat de unde suntem, ce facem, iar tot bla-bla-ul. Ideea e că ne-am împrietenit cu ei. Iar ei ne-au chemat la ziua de naștere a cuiva ce se ținea într-un club, în apropiere. Hai, de ce nu!

Clubăreală în miez de noapte

Plătim nota și mergem în alt local să mai bem o bere, cât se duc oamenii ăștia să se schimbe. Extrem de aglomerat pentru că meniul e accesibil. De aici plecăm într-un club foarte interesant decorat, modern și, în același timp, studențesc. Cei de la petrecere ne primesc cu brațele deschise și ne fac loc la o masă lângă ei. Înghesuială și aici, nimerim să stam la masă cu alți turiști, nemți, cu care facem schimb de impresii despre acest oraș extraordinar. Le dăm sfaturi pentru Ierusalim și Marea Moartă și apoi ne întindem la vorbă.

Observ că în club muzica nu este foarte tare, ne putem înțelege între noi. Și nimeni nu dansează. Se bea numai bere și, evident, miroase a iarbă. Aflăm că tocmai ce s-a legalizat. I-auzi!

Petrecerea de ziua de naștere a nu-știu-cui se termină acolo, urmând să continue în altă parte, unde noi nu mai mergem. Rămânem acolo până ce se închide clubul, cu noi ultimii șase clienți.Culmea, încă avem energie. A, să nu uit: o bere în club e vreo 40 de șecheli.

E aproape ora trei și decidem să mergem pe jos până la hostel, vreo doi kilometri. Perfectly safe. Și uite cum iar „socializăm” la hostel, de nici măcar nu mai știm cum să intrăm mai silențios în cameră. La 5:10 sună alarma. Hai, hai, gata, la aeroport!

Pe data viitoare!

Nici noi nu știm cum reușim să deschidem ochii. Nu numai că ne trezim, dar Mădă și conduce. Lăsăm mașina la drop point, plătim acolo. Despre tot ce a implicat acest proces (și prețuri), am scris aici. Ajungem foarte devreme în aeroport, credeam că durează mai mult toată nebunia cu mașina.

La security ne controlează de parcă am intra în țară. Bagajele de mână nu mai trec doar prin raze, ci câțiva angajați controlează printre haine și cu niște bețe. Mai cu tupeu, îl întreb pe cel de acolo ce-i cu bățul și cum funcționează. Îmi spune doar că e pentru securitatea noastră. Ok, nu aflăm, data viitoare insist ca să aflu exact ce caută!

Se poartă frumos cu noi și ne scutesc de toate întrebările alea. Probabil aveam și niște fețe de „don’t dare!” după două ore și jumătate de somn.

Cum mai avem vreo oră și jumătate de așteptat până se deschide poarta, mâncăm, căscăm ochii prin duty-free-uri, apoi moțăim pe scaunele de la poartă. Începe îmbarcarea și ne așezăm pe locurile noastre, în ultimul rând. Nu mai știu când am decolat, dar mă trezesc îndată ce primesc gustarea din partea companiei. Mai avem nițel și aterizăm. Și mă gândesc: „Mamă, mamă, ce vacanță!”

Zboruri

Am zburat spre Tel Aviv cu Blue Air, unde am găsit direct pe site-ul lor, în ianuarie, un super-preț: 350 de lei dus-întors. În plus, cea mai plăcută surpriză a fost să aflu că pe această cursă compania oferă o gustare (sandviș+prăjitură) și răcoritoare (și ceai, cafea) gratuite. Bravo, pe next time! 🙂

 

-SFÂRȘIT-

Ai pierdut ceva? Nicio problemă, toate episoadele din aventura în Israel și Iordania sunt aici:

 

Tel Aviv, Vestul modern de la marginea Orientului (Ep 10)

Posted by Cory's Blog on 15 Mai 2017

Comments

comments

LEAVE A REPLY