Petra. Orașul roz, o minune a lumii moderne (ep 4)

0
Petra. Orașul roz, o minune a lumii moderne (ep 4)

Ne cazăm și ne schimbăm în cea mai mare viteză, în timp ce englezoaica ne spune de terasa hotelului, de micul dejun inclus, de ceaiul de bun venit…și de intrarea de la Petra, care ne va costa mai mult, socotind și amenda de mâine. Asta e, ne asumăm. În 5 minute suntem jos, taximetristul nostru personal întorsese deja mașina.

E deja ora trei și jumătate și noi suntem panicate pentru că nu știm când închide la Petra. La 4, ne spune englezoaica din ușă. Aoleu!!! Ruuuun! Ne urcăm în mașină și îl rugăm pe șofer să ne oprească la primul ATM. Luăm doar cardurile, lăsăm totul în mașină cu cea mai mare încredere. Scoatem câte 100 de dinari, că oricum nu ne-am prins cum unde dispar banii în țara asta, atât de scump e totul!

Ajungem la Petra în câteva minute. Înainte sa plecăm, Ali ne-a lăsat numărul lui „pentru orice problemă, orice avem nevoie” și ca să-i dăm bip cu jumătate de oră înainte să plecăm să vină să ne ia, să mergem la cină, chiar dacă stabilim totuși o oră aproximativă: 8.

Alergăm de nebune spre casa de bilete, în timp ce Mădă are cea mai bună idee: „Hai să luăm și un ghid!” Corect, profităm la maximum de sit, aflăm cât multe date istorice și vom reuși să ne încadrăm în timpul disponibil.

Just in time!

Ajungem la ghișeu, bănuiesc că nu trebuie să mai povestesc despre cum ne-am căutat iar de pașapoarte și de permisul de intrare în țară. Plătim taxa de intrare de 50 de dinari de persoană, încă 50 de dinari ghidul nostru și ne cere foaia de la graniță. Norocul nostru, că noi uitasem complet. Prea multă birocrație inutilă, din perspectiva mea!

Îl așteptăm pe ghid într-un mic muzeu amenajat la intrare, un mic răgaz de a căuta Wi-Fi să-i spun mamei mele că încă sunt teafără și nevătămată. Și vie în principiu, știind toate gândurile de tipul „aoleu-dacă”.

Vine ghidul și ne liniștește, că avem timp să vedem the Highlights of Petra și că vom face turul de aproape patru ore în doar două ore și numărate. Ne promite ca vom vedea aproape tot, mai puțin mănăstirea de sus, din munte. Mai aflăm și că ieșirea din sit nu se închide, deci putem sta cât timp vrem noi, chiar și după apus.

Trecem de porțile sitului și intrăm într-o altă lume. Ghidul ne atrage atenția ca încă nu suntem în Petra. Un drum deschis, iar de o parte și de alta stânci sculptate cândva, erodate de timp. Beduinii plimbă tuiștii cu trăsurile sau pe cai, iar în stânga, jos, în vale, pare că doi dintre ei încearcă să facă un spectacol călare. Turiștii se opresc. Alții vând tot felul de lucruri pe margini, atât chinezării, cât și lucruri tradiționale. Diferența o face prețul.

Istoria nabateenilor

Mergem contra curentului, lumea se îndreaptă spre ieșire. Ghidul începe să ne povestească despre cum au ajuns nabateenii, popor migrator arab, aici, în anul 700 î.Hr. Erau dezorganizați și au decis să se așeze aici o perioadă, loc strategic, adăpostit, și cu apă la o zi de mers. Cum stâncile erau moi și sfărâmicioase, și-au săpat locuințele direct în ele.

Deși apa ce se găsea în apropiere era magică, o dată pe an veneau inundațiile și un torent imens inunda Petra. Acele inundații au săpat Siq, canionul ce astăzi este o minune naturală și principala cale de acces spre Orașul Roz. Nabateenii, sătui de inundații, au construit un alt canal, pe lângă Petra, care să devieze apa departe de oraș. Canalul încă se poate vedea și astăzi.

Apoi, cum căratul apei potabile devenise o povară, au improvizat un apeduct ascuns în canionul ce ducea spre oraș. În plus, au construit și filtre ascunse, ca impuritățile să se depună acolo. Ascunde, ca apa să nu fie otrăvită de către inamici. Ghidul ne-a arătat micile conducte, un filtru, apoi o cămilă și un nabateean sculptate odată în stâncă, din care au mai rămas doar picioarele și un contur vag. „Încă nu suntem în Petra”, ține ghidul să ne amintească în timp ce noi ne minunam de frumusețile naturii.

Tezaurul – templul suprem și intrarea în oraș

Mergem cam un kilometru prin canion, când, deodată, zărim marele tezaur. Ghidul începe să ne povestească istoria sa și de ce se numește așa. „Se presupune că aici erau ascunse comorile Petrei”. În fața marelui monument, beduinii creează, din nou, lumea tipic orientală: un bazar mobil, cămile, cai, măgăruși – toate doar pentru turiști. Curenții ce se strecurau printre stânci ridicau praful de nisip de pe jos. Lumina se reflecta perfect pe tezaur, în timp ce tot ce se întâmpla în față era în semi-întuneric.

„Mulți turiști se opresc aici, crezând că asta e tot!” și ne face semn să îl urmăm prin dreapta monumentului. Mergem numai puțin, iar canionul se deschide într-o vale mare și plină de grote în stânci, pe ambele părți. Ghidul ne-a arătat care erau locuințele și care erau mormintele. Iar regii beneficiază de adevărate mausolee, sus, deasupra tuturor.

„Să vă mai arăt ceva înainte să ajungem la teatru!”, și ne cheamă lângă zid. Vedem straturile de diverse culori ale gresiei, colorate în funcție de mineralul dominant. Apoi, ghidul dă cu mâna pe stâncă, și o cantitate destul de mare de praf fin pică pe jos. „Nu se știe câți ani va mai trăi Petra!” Înaintăm și vedem marele amfiteatru roman, unde încă se pot vedea treptele tribunelor. Continuăm drumul și ajungem pe Strada Coloanelor, printre alte temple și foste clădiri administrative. „Acolo, sus, e mănăstirea de care vă spuneam! Puteți urca. Iar, în dreapta, se face drumul spre satul în care astăzi stau beduinii.” Turul nostru se încheie cu câteva date despre mănăstire și ruinele din jur, iar noi alegem să facem cale întoarsă spre intrarea principală.

La povești cu beduini

În pas alert, că soarele era deja la apus, ajungem înapoi în centrul orașului. „Stați, unde vă grăbiți așa!”, strigă un beduin după noi, de unde mai devreme îmi cumpărasem eu turban. „Stați să vedeți cum culorile Petrei se schimbă la apus, vă invit eu la un ceai!” Am acceptat încântate. Ne duce la terasa prietenului lui, care se află fix vizavi de un mausoleu imens. Ne așezăm pe niște pernițe colorate. Vine și ceaiul local, o delicatesă dulce pentru noi, europenii.

Beduinul nostru, Ibrahim, începe să ne povestească despre viața lor nomadă, despre cum e la Petra, despre cât a călătorit (și a călătorit foarte mult). Am vorbit și în spaniolă, pe care o știe bine, mai știe și italiană și franceză. A stat mult în Europa, dar s-a plictisit teribil: „cum să muncești, la program, cinci zile pe săptămână? Doar două zile libere în care ei făceau altă treabă, acasă? Eu nu pot trăi așa, ca un robot, așa cum fac oamenii ăia, nu mă pot obișnui!”, ne mărturisește.

Apoi ne spune cât de frumos și lejer e aici și cum, datorită turiștilor, niciodată nu se plictisește. Nu ar renunța la viața de vânzător și de entertainer pentru vizitatori. După ceva vreme de povești, după ce vedem într-adevăr cum toate nuanțele Petrei se unesc într-un trandafiriu inexplicabil și după ce ne arată cum se face turban din eșarfă, îi spunem că trebuie să plecăm. Ne invită seara, în oraș, la dans, alături de prietenii săi.

Ne-am duce, dar…avem o cină rezervată în munți și un taximetrist care ne așteaptă!

 

-va urma-

Ai pierdut ceva? Nicio problemă, toate episoadele sunt aici:

 

Petra. Orașul roz, o minune a lumii moderne (ep 4)

Posted by Cory's Blog on 15 Aprilie 2017

*** Dacă stai măcar trei zile, îți recomand Jordan Pass, un pachet turistic pe care-l poți cumpăra online, menit să-ți facă viața mai ușoară. Adică ai intrările pentru o groază de obiective turistice (ca Petra, Wadi Rum, Cetatea Amman, Pella, Muzeul din Aqaba și muuulte altele) pentru un maximum de 80 de dinari.

* De asemenea, trebuie să știi că nu departe de Petra (la 8 km) există Little Petra, un alt sit al nabateenilor, cunoscut și ca Siq al-Barid. Face parte din Parcul Arheologic Petra și este, de asemenea, în patrimoniul UNESCO. Dar puțini turiști ajung aici deoarece timpul este scurt și toți se concentrează pe Petra.

Comments

comments

LEAVE A REPLY