Israel de la nord la sud și de la vest la est (Ep 1)

0
Israel de la nord la sud și de la vest la est (Ep 1)

Ne trezim în creierii dimineții după prima noapte nu tocmai odihnitoare din Israel… ba chiar nu am dormit deloc. Ne strângem repede lucrurile și, somnoroase, mergem la recepție să aflăm de unde putem face rost de un mic dejun. Nu avem timp de pierdut, că avem de parcurs aproape 500 de km cu ceva opriri interesante pe traseu. 

Aflăm de un „supermarket” non-stop, AM-PM, care e, de fapt, un butic mai mare. Am reușit să improvizăm un mic dejun cu pateuri, energizante și cola, la preț de cofetărie franțuzească aflată chiar pe acoperișul Arcului de Triumf. Dar nu-i nimic, ne pregătisem și știam că Tel Aviv este un oraș foarte scump. De fapt tot Israelul și toată Iordania sunt chiar și peste nivelul Londrei când vine vorba de turiști și prețuri!

Nice to meet you, Naqab!

Ne întoarcem repede în parcare, ca să nu depășim ora până la care am plătit (12:00 – 05:30 – 15 dolari). Setez GPS-ul astfel încât să nu ne ia pe Route 6 – o autostradă cu taxă (taxarea se face după numărul de înmatriculare, iar pentru o mașină închiriată, e mai dificil să plătești apoi și nu vrem să ne complicăm, mai ales că avem variante ocolitoare) și ies cu bine din Tel Aviv, încercând să mă obișnuiesc cu mașina închiriată în care miroase puternic a marijuana și nu, nu am găsit nimic! Mașina are o frână rezistentă… prea rezistentă (când am ajuns acasă la buburuza mea era să mă dau cu capul de parbriz; de două ori!).

Suntem în deșertul Naqab, care ocupă mai mult de jumătate din suprafața Israelului. O zonă aridă și semi-aridă ocupă sudul și centrul țării, transformând-o în scene de film. Apropo, Delta Force cu Chuch Norris, Rambo III cu Stallone, Te Order cu Van Damme și Sahara s-au filmat atât printre canioane, cât și în orașele din deșert!

Ținem Route 4 spre Fâșia Gaza. Evident, ca românii ieșiți din țară ce dau de niște normalitate, ne minunăm mai bine de o oră după ce am intrat pe autostradă ba că e luminată pe ambele sensuri, ba că ce asfalt, ba că ce indicatoare deștepte pentru siguranța traficului. Iar peisajul… de nedescris! Deșertul Naqab (Negev) oferă, la fiecare kilometru parcurs, o altfel de înfățișare.

Imediat ce trecem de Ashkelon, fac stânga spre Be’er Sheva, cel mai mare oraș din deșertul Naqab. Mergem pe Route 25 și, norocul nostru, trecem paralel cu zidurile vechi arăbești. Că tot nu aveam timp să oprim pentru mai mult.

O aventură la volan

Setez din nou GPS-ul, ca să-i dau Rezervația Yotvata ca punct de reper, locul în care plănuim să ne oprim ca să facem cunoștință cu câteva animale pe care nu le-am mai văzut fată în față până acum, mai ales că nu suntem fanele grădinilor zoologice. Și cum merg eu frumos pe Rote 25, GPD-ul îmi spune să fac dreapta pe 227. Trag repede de volan, Mădă nu înțelege: „Maps zice să o ții drept!” (avem două GPS-uri, da?)

Trag pe dreapta și-l veridic pe am meu să văd că ne duce ok, spre sudul țării. Totul pare în regulă. Cum verificasem de acasă toate drumurile să fie ok, sincer, nu-mi făceam deloc griji. Mai discutăm puțin, iar fetele m-au lăsat să decid. Am încredere în Scout, așa că îi dau înainte. Drumul se îngustează astfel că mai rămâne cât să treacă o mașină. Încep indicatoarele cu „se trage pe dreapta”. Peste încă vreo 2-3 km „se trage pe stânga”. Eu îi dau înainte cu vreo 40 la oră. „Se trage pe ambele părți” Mădă, puțin îngrijorată: „Și de ce nu e nimeni pe aici?” Alina nu ne contrazice, dar continuă să îmi țină GPS-ul 🙂 (nu avem suport pe parbriz).

Fix înainte să intru și eu la bănuieli, din sensul opus venea cineva cu un jeep, care ne-a salutat. Ok, deci nu ne-a zis să ne întoarcem! Și mai departe, dăm de mai mulți turiști care veniseră special pentru traseele de hiking din canioanele deșertului. Din acel punct, apăreau din ce în ce mai des clasicele indicatoare maro pentru trasee și pentru safari. Începem să urcăm ușor pe drumul inundat de tufișuri. Ne mai întâlnim cu vreo două mașini până în vârf, printre indicatoare cu „dangerous road”. Dar situația nu mă face nicio clipă să simt că aș fi în pericol, mai ales că drumul nu părea deloc periculos. Și mai erau și alții pe acolo.

Scorpion’s Ascent, un mini-Transfăgărășan

Urmează o curbă mare la dreapta, pe lângă zidul canionului cu gresii roșiatice stratificate. În fața noastră, se deschide o priveliște uimitoare, în toată valea. Pe stânga, prăpastie. Iar bara de protecție e reprezentată de butoaie umplute cu nisip, la vreo 20 de metri distanță unul de celălalt. Cum nu trece nimic pe drum în acel moment, ne oprim la niște poze. Suntem la Remembrance site.

Trag mașina pe dreapta, spre marginea stâncii și ieșim să admirăm minunea asta de relief. Stâm mult la poze, până ce un convoi de vreo 10 mașini 4×4 ne prind din urmă. Primii păreau localnici, restul turiști. Ne salută politicos, ne depășesc și încep să coboare drumul numit Aqrabbim Ascent (Scorpion’s Ascent).

Ei bine, drumul acesta a fost construit de romani în primul secol, când controlau orientul mijlociu. Pe vremea nabateenilor, drumul ăsta era doar o potecă, însă una foarte importantă: făcea parte din Drumul Condimentelor, deoarece pe aici ajungeau mai repede și mai sigur dinspre Europa spre Asia și invers. Să nu uităm că ne aflăm la Poarta Orientului!

Ne urcăm și noi în mașină după multe poze panoramice și selfie-uri. Cu singura mașină mică, suntem și noi la coada convoiului de jeep-uri. Coborâm cu grijă și încet, ca să admirăm cât mai mult din peisajul oferit de cele 16 serpentine în ac de păr. La finalul coborârii, găsim, pe partea dreaptă, o parcare mare, nivelată, și delimitată de bolovani așezați la linie și la distanță egală. V-am zis că suntem în mijlocul deșertului? :))

Din clipa aceea, GPS-ul meu a avut o cu totul altă imagine, de program sigur și inteligent! #ieeei

Nu stăm mult timp în parcare, că plecăm repede-repede spre rezervație. Cei din fața noastră o iau la stânga, pe un drum neasfaltat cu restricție de „Only 4×4”. Ah, ce aș fi vrut și eu să mă plimb printre canioane!

Route 90

Ajungem în Ir Ovot, în Route 90, unul dintre cele mai frumoase drumul ale Israelului. Drept de-l vezi și peste 5 km, cu tufe răzlețe, cu câteva smocuri de ciulini care se rostogolesc în bătaia vântului, cu câțiva copaci uscați pe ici-pe colo. Auriul deșertului contrastează de minune cu cerul clar, fără nici cel mai mic norișor. Semnele de circulație cu „atenție” la cămile și antilope sunt și ele parte din decor.

Găsim și indicatoare-stâlp gradate, care măsoară apa în timpul inundațiilor. Da, aparent există inundații în mijlocul deșertului, chiar în Arava (parte a deșertului Naqab); nici eu nu mi-am putut închipui până nu am căutat niște poze pe Google.

Pe partea dreaptă vedem nenumărate indicatoare spre rezervații naturale și parcuri, cu trasee de hiking. În partea stângă, în depărtate, vedem munții Iordaniei, înalți, semeți și roșiatici, arizi.

A, uite și indicatorul nostru: ”Yotvata Hai-Bar Nature Reserve, la stânga peste un kilometru”!

-va urma-

Israel de la nord la sud și de la vest la est (Ep 1)

Posted by Cory's Blog on 3 Aprilie 2017

Comments

comments

LEAVE A REPLY