Spre Ouarzazate, cel mai frumos drum – road trip în Maroc (ep 6)

0
Spre Ouarzazate, cel mai frumos drum – road trip în Maroc (ep 6)

300 de curbe în 150 de kilometri – așa ne-a deschis ghidul drumul din Marrakech spre Ouarzazate, prin Tizi N’Tichka, ce traversează Munții Atlas. Dacă nu stai bine cu stomacul și amețeala, clar nu trebuie să fii pasager. Însă să conduci pe acolo e o adevărată delectare!

E u fel de Transfăgărășan al nostru, dar prin culmi aride și nisipoase, canioane roșiatice-cărămizii, văi pline de leandri roz și „păduri” de tufișuri în care numai palmierii ies în evidență. Am avut noroc de o zi superbă, cu cer senin. Ici-colo, câteva pufoșenii albe îmbrățișau cele mai înalte vârfuri.

Cel mai sus!

Drumul urcă până la 2.260 de metri altitudine și este cel mai înalt drum din Maroc. Mai mult, chiar și zăpada se mai pune pe aici iarna.

Trecătoarea a fost construită de militarii francezi spre jumătatea secolului al XX-lea, ca să treacă din Marrakech spre Sahara. Apoi s-au așezat și diverse grupuri nomade, în special berberi, iar satele sunt azi camuflate în culoarea rocilor. Lângă două dintre aceste sate am văzut terase cultivate ce arătau ca orezăriile din Vietnam, în miniatură.

O bună parte din drum este în reparații, așa că dacă mergeți curând, o să vă deranjeze praful.

  • – va urma- 

Nu pierde nimic:

 

Vă las cu pozele astea minunate:

Spre Ouarzazate, cel mai frumos drum – road trip în Maroc (ep 6)

Posted by Cory's Blog on 28 Iunie 2017

 

 

 

 

LEAVE A REPLY