Abia spre seară, ne vedem ajunşi în Kuşadasi

1
Abia spre seară, ne vedem ajunşi în Kuşadasi

Ajungem la hotel Arora **** şi aşteptăm să ne cazăm într-un hol destul de mare. Înainte să ni se dea cheile (pardon, cartelele), suntem avertizaţi că nu avem voie să aducem nici un fel de băutură în hotel, nici măcar apă. Totul se comandă la bar. Apoi suntem lăsaţi să ne luptăm cu bagajele şi să ne înghesuim într-un lift care reacţionează extrem de greu la comenzi.

Intru în cameră şi rămân impresionată. Razele de lumină pătrund prin perdeaua fină, albă, colorând încăperea într-un galben păstos. Las geamantanul şi mă reped spre balcon. Am în faţă un peisaj splendid. Soarele vrea să apună peste ceva timp, iar lumina lui se reflectă ca o linie difuză spre largul mării prea albastre. În zare se văd insulele Greciei, iar de-o parte şi de alta, munţii Turciei. Totul se îmbină perfect cu palmierii şi brazii de pe ţărm. Stau minute în şir să admir şi să imortalizez momentele…

Când mă întorc în cameră, îmi dau seama că într-adevăr sunt într-un hotel de patru stele: mobila e noua, e foarte curat, avem ceva spaţiu, uşi de sticla de sus pâna jos spre mare (e termopan şi se închide bine), aerul condiţionat, frigiderul, televizorul şi telefonul funcţionează, iar în baie au fost lăsate benzi cu „dezinfectat” în câteva limbi.

După cină, ies cu prietenii să ne plimbăm pe faleză. Şi cum nu am găsit faleza (da, ciudat), am ajuns direct pe plaja îngustă încercând să călcăm cu grijă pe covorul moale de alge uscate (turcii curăţă plaja doar în sezon). Marea pare liniştită. Briza aduce un aer cald. Toţi părem să ne bucurăm de aerul curat ,de sunetul valurilor mării şi de imaginea Kuşadasiului noaptea, cu mii de luminiţe ce se văd în depărtare, cu sute de stele ce strălucesc pe cer. Pas cu pas ajungem pe dig. Mergem cu grijă până în capăt, ocolind găurile mari neacoperite de pe mijlocul lui. Dintr-o dată, briza călduroasă se transformă într-un vânt din ce în ce mai puternic. Imediat ne întoarcem, goniţi de valurile din ce în ce mai mari ale mării. Următoarea oprire în plimbarea noastră este la un minimarket. Îmi atrage atenţia o roată mare cu tot felul de condimente…şaisprezece la numar. În centru se află o râşniţa aurie ce are desenat simbolul ochiului norocos – aflat la fiecare pas în Turcia: la intrarea într-o încăpere, în pavajul de pe trotuar, ca medalion pe lanţ, ca breloc, agăţat de oglinda retrovizoare în interiorul maşinii etc („Nazar Boncuk” în turcă; sau “Ochiul Răului” – protejază împotriva deochiului şi luptă împotriva energiei negative orientată spre persoana care îl deţine; unii îl numesc şi “Ochiul lui Allah”). Revenind…încerc să negociez de la 25 de lire, însă nu am succes. În final, cumpărăm câte o cutie de bere tradiţională (Efes – trei lire) şi o pungă mare de seminţe (o liră). Apoi, ne îndreptăm spre hotel. Pe drum, realizez câte pisici maidaneze sunt prin zonă…cam una la doi paşi…şi unele par chiar sălbatice! Cum nu putem intra în hotel cu berea, stăm undeva aproape, la lumină şi verdeaţă, să o bem liniştiţi. Stând acolo, auzim ultima chemare din zi la rugăciune. Nu ştiu de ce, dar fix în acel moment îmi aduc aminte spusele ghidei: “nu consumaţi alcool pe stradă”. Stau puţin pe gânduri. Nu ne dăduse nicio explicaţie. Oricum, aproape am ternimat şi berea, şi seminţele. Aşa că ne ridicăm şi plecăm spre hotel. Gata, la nani!

<<<Sfârşitul zilei a doua>>>

Comments

comments

  1. Just want to say what a great blog you got here!
    I’ve been around for quite a lot of time, but finally decided to show my appreciation of your work!

    Thumbs up, and keep it going!

    Cheers
    Christian, Satellite Direct Tv

LEAVE A REPLY