Autor: Corina

100 de ani, Schimbarea la faţă a României

0

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea marelui filosof Emil Cioran. În cinstea lui, public o prezentare a cărţii “Schimbarea la faţă a României”. Rândurile ce urmează sunt formate din cuvintele scriitorului. Pe scurt, o înşiuire de citate însemnate.

Amintiri dintr-un timp bătrân

0

Într-o discuţie de o oră şi jumătate, Nea’ Lulu, pensionar de 72 de ani, îşi reaminteşte cum a crescut la ţară, muncind la câmp şi prin câte a trecut când a plecat din satul natal pentru a se realiza pe plan profesional. El povesteşte fragmente din viaţă, vremuri pline de obiceiuri moştenite din moşi-strămoşi, întămplări ce-i aduc zâmbetul pe buze, dar şi altele care-l întristează.

Lovită de o mie de probleme

0

Ei bine, aceste probleme m-au lovit după ce o maşină ce ieşa de pe o stradă laterală a intrat, fără să se asigure şi fără să dea prioritate, în mine….

Independenţa editorială este doar un mit?

0

Independenta editoriala este inteleasa ca un derivat al democratiei, in care nicio institutie a statului nu ar trebui sa se amestece in treburile interne ale unui ziar. Acesta trebuie sa-si alcatuiasca singur subiectele si orientarea lor. Conceptul include, deasemenea, independenta jurnalistului in sine.

REPORTAJ: Stil şi eleganţă într-o casă

0

De îndată ce treci pragul casei familiei Ailenei, realizezi că te afli într-un loc aparte, în care eleganţa, inovaţia şi modernitatea – toate îmbinate cu bunul gust – te inspiră şi te uimesc. Imediat poţi observa că aici proprietarii se simt într-adevăr bine şi sunt mândri de noua lor casă, se simt “ca într-un hotel de cinci stele, cu deosebirea că nu te supraveghează nimeni, ai posibilitatea să petreci timpul liber în cel mai plăcut mod cu putinţă.”

De unde vin doctorii? De la UMF!

0

Camelia Sandu, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, ne povesteşte cum stau lucrurile, de fapt, în această instituţie. Fără ocolişuri, ea ne descrie condiţiile în care studenţii se pregătesc să salveze vieţile oamenilor.

Cu ce atrage Turcia

1

Concluziile excursiei le-am spus pe parcursul postărilor. Acum le las la nivelul turiştilor şi al fotografiilor, mai mult sau mai putin reuşite. Vizionare plăcută!…Şi drum bun dacă te decizi să vizitezi Turcia!

Oamenii chiar iubesc animalele

0

De la Mc plecam împreună spre autocar, deşi e încă devreme. Pe drum, ne mai oprim la câteva tarabe. Mergem în parcul din faţa unei moscheii şi ne aşezăm pe două banci, faţă în faţă. Nu peste mult timp, apare un localnic pe la cincizeci de ani, neras şi neraranjat, îmbrăcat cu un palton gros, vechi, murdar.

Catedrala Sfânta Sofia

0

În timp ce noi am pierdut timpul la McDonald’s, Andrei a fost să viziteze Catedrala Sfânta Sofia. Ne-a povestit apoi cât de aglomerat a fost, cum paznicii trânteau genţile pe bandă pentru a fi scanate şi cum s-a certat cu unul dintre ei pentru că în rucsacul lui se afla camera de filmat şi nu numai…

O afacere profitabilă

0

Sună ceasul…Îl închid, adormim toţi la loc… Nu ştiu cum, dar la un moment dat mă trezesc brusc: şapte fără cinci. La şapte fix trebuie să fim jos, să urcăm bagajele în autocar şi să predăm cartelele!!!