Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2018

0
Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2018

În tip ce Japonia, Hong-Kong și Singapore se bat în cele mai scumpe destinații din lume, hai să ne uităm și spre cele mai ieftine orașe, ca să știm unde mai putem „scăpa” câte-un city break sau o vacanță în toată regula, că uite vine primăvara și ni se face chef de ducă.

Sofia

E un conglomerat de influențe otomane, bizantine, rusești, otomane, o să-ți placă cu siguranță. Centrul este foarte primitor și în parte parte de influență orientală. Evident, nu vei putea evita clădirile gri, sovietice. Însă există multe locuri frumoase, mâncarea este excelentă și ieftină, iar dacă ești și băutor de bere, nu vei mai vrea să mai pleci de aici!

Riyadh

Chiar dacă este în Arabia Saudită, nu lăsa aparențele să te înșele, este un oraș foarte ieftin. Lasă spiritul islamic să te cucerească prin combinația sa dintre tradițional și cosmopolit. Și pune acest oraș pe lista ta!

Asuncion

Ccapitala Paraguayului este într-o dezvoltare accelerată și acum din ce în ce mai mulți turiști se decid să o viziteze. Arhitectura colonială face din orașul mai vechi decât Buenos Aires sau Rio de Janeiro să fie un magnet pentru cei ce-și doresc să vadă pur și simplu altceva.

Kathmandu

Dacă ești pasionat de drumeții montane, orașul de la poalele Himalayei te va primi cu cele mai mici prețuri. Iar dacă nu, merită o vizită pentru atmosfera sa unică!

Teheran

Promovată recent ca o destinație turistică, capitala Iranului te lasă fără cuvinte în fața galeriilor de artă, muzeelor și templelor extrem de colorate.

Caracas

Venezuela. țara care dă cele mai frumoase femei din lume și în care nu ajungi așa ușor (da, știu, multe escale, două zile pe drum) te așteaptă cu brațele deschise și cu prețuri extrem de mici pentru orice ai vrea să faci. Nu este la fel de impresionantă ca alte capitale sud americane, dar merită efortul să-i dai o șansă pentru a face cunoștință cu o altă lume.

Lusaka

A fost cel mai ieftin oraș din lume în 2016, acum s-a dezvoltat suficient de mult încât să iasă din top 10. Ei bine, te gândești la safari, animale sălbatice și junglă? Trebuie să ajungi în Zambia. Plus: aici este cea mai mare concentrare de hipopotami din toată Africa. Asta, printre alte 60 de mamifere pe care nu le poți întâlni chiar oriunde.

Pretoria

Capitala Africii de Sud este extrem de ieftină, însă nu oferă extrem de multe locuri de văzut. E sigură, liniștită și este destinația ideală pentru o vacanță de relaxare. Ideal este să o combini cu Johannesburg, o altă destinație ieftină!

București

Da, este pe lista celor mai ieftine destinații de călătorie. Mai ales când știi unde să mănânci. Iar dacă alegi cazarea prin AirBnb, nu vei da mai mult de 200 de lei pentru o cazare la Unirii, cu priveliște spre piață!

Kiev

Chiar la vecinii noștri există un oraș uimitor. Priveliștea nu se dezice de porecla sa: „orașul celor o mie de domuri aurii”. Sună bune, nu?

Alger 

E o destinație extrem de ieftină dacă vrei să stai pe malul african al Mediteranei. Însă, cum încă sunt probleme de securitate, e bine să te duci cu excursii organizate.

Karachi

Nu te-ai gândit vreodată să te duci în Pakistan, nu? Ei, dacă te vei gândi vreodată, Karachi este un oraș foarte ieftin, capabil să-ți ofere o felie de cultură locală.

3. Kolkata

India este în general o destinație ieftină, dar trebuie să fii pregătit pentru ea. Culori, mirosuri, aglomerație, sunete, experiențe – love it or hate it! Mumbai, Chennai și New Delhi sunt și ele ieftine.

2. Lagos

Poate nu e vacanța exotică mult visată, dar capitala Nigeriană este extrem de ieftină. Un oraș cu aspect de sat, nu-ți oferă prea multe trasee turistice, însă îți face cunoștință cu o populație deschisă și dispusă să-ți arate cultura și tradițiile locale.

1. Almaty

Premiul pentru cea mai ieftină destinație de călătorie merge către orașul din Kazakhstan. Este un oraș mai puțin comun, în care blocurile sovietice își pierd din urâțenie în fața parcurilor și a munților din depărtare. E un loc ce te va lăsa confuz, dar îți va transmite o stare de bine.

Acest top a fost publicat de Economist Intelligence Unit (EIU) și se referă la nivelul de trai în 2017.

Comments

comments

LEAVE A REPLY