Bilanț de călător în cifre la final de 2017

2
Bilanț de călător în cifre la final de 2017

M-a ros curiozitatea să fac și eu „închiderea de an” de călător împătimit. Pentru zboruri am avut OpenFlights.com, de unde am scos cifrele imediat, iar pentru roadtrip-uri a trebuit să scot agenda și să-l întreb pe Google…

22.933 km în 18 zboruri ce au durat, în total, 37.5 ore.

13.658 în 22 de roadtrip-uri, ce au implicat, conform Google și fără stat în trafic, 144 de ore pe asfalt.

România, Republica Moldova, Israel, Iordania, Grecia, Maroc, Italia, Elveția, Bulgaria, Danemarca, Suedia, Macedonia – adică am călcat pe trei continente.

43 de zile în străinătate și 36 prin România.

Locuri noi ce m-au uimit și locuri vechi în care mă reîntorc cu drag. Zeci de locuri vizitate. Sute de experiențe. Mii de amintiri.

Tot anul acesta, am publicat pentru prima oară un material în revista National Geographic Traveler – despre Ho Chi Minh. Și încă unul, în exclusivitate, pe site – despre Iordania.

Și am reușit să termin cursul de șase luni și să-mi iau examenul acreditat ANC ca să devin ghid de turism! 😀

What a year!

My New Year’s resolution?

Zanzibar, Cairo, Islanda, Berlin, Madeira, Napoli, Antalya, și musai un road trip prin Balcani. Și mă chinui să mă opresc aici, că deja-s prea multe pentru un singur an, mai ales că o să apară și alte idei de pe o zi pe alta. Dar e bine să știu pentru ce mă motivez! 🙂

Am ajuns la concluzia că trebuie doar să-ți dorești. Îmi amintesc cât citisem despre Marea Moartă și câte fotografii începusem să văd. Mă uitam salivând, că eu nu știu să înot. Și îmi era atât de greu să înțeleg cum e pur și simplu să plutești. Asta se întâmpla din 2015. În 2017 nu doar că am ajuns la Marea Moartă pentru prima dată în martie, dar m-am și întors în decembrie! Universul…doar spune-i de o mie de ori ce-ți dorești!

La mulți ani și călătorii de neuitat!

Comments

comments

  1. Cand ăți pui ceva în cap, nu te mai oprește nimeni, mult succes și în 2018, de fapt, călătorii cu amintiri numai frumoase, pentru că sigur vei merge peste tot unde vrei 🙂

LEAVE A REPLY